Cartea Fata de hârtie
Ce se întâmplă când fantezia este singurul lucru care pare real? Cu doar câteva luni în urmă, Tom Boyd era un autor cu vânzări de milioane de dolari, care locuia în LA, și care era îndragostit de o pianistă de renume mondial. El părea să aibă totul: talent, faimă, iubire. Dar, așa cum se întâmplă adesea, viața oferă și reversul medaliei celor care cred ca totul li se cuvine. După ce a petrecut un timp de vis cu Aurore Valancourt, considerată “unul dintre cei mai talentați muzicieni ai generației ei”, Tom este profund rănit de ea și cade într-o depresiune adâncă. După o despărțire publică, el se închide în sine, suferind de blocajul scriitorului, și având doar băutura și medicamentele drept companie. Își pierde interesul pentru a scrie și pentru a trăi devenind un fel de persoană moartă vie. În această stare de spirit (și suflet) cititorul îl găsește pe Tom la începutul povestirii. El este prins într-o lume întunecată, fără speranță, fără putere să se ridice și să avanseze.
Apoi, Billie apare ca prin magie. Ea este, la propriu, un personaj detașat din romanul său. Fantezia începe să prindă contur în realitate, făcându-i pe cititori să se întrebe dacă este doar un vis, dacă este imaginația lui Tom sau dacă este realitatea. Dar cum ar putea fi?
Pentru a dovedi că ea spune adevărul și că ea este unul dintre personajele principale ale trilogiei lui Tom, Billie îl provoacă să-i pună întrebări, ale căror răspunsuri ar putea să le cunoască numai un astfel de personaj. În cele din urmă, Tom acceptă faptul că se pot întâmpla chiar și minuni. Billie a ieșit se pare din cel de-al doilea roman al trilogiei, care a fost lăsat neterminat. Seria de mii de exemplare ale ediției intră în vânzare cu un defect de tipărire, astfel încât acestea sunt retrase pentru a fi distruse. Un singur roman este salvat, iar viața lui Billie se agăță de el și de încheierea trilogiei, desigur. Billie trebuie să îl ajute pe autorul să finalizeze povestea astfel încât să se poată întoarce în ficțiune.
Publică comentariul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.